5 ani de AgroConcept în România, un parteneriat pe termen lung

5 ani de AgroConcept în România, un parteneriat pe termen lung

 

AgroConcept sărbătorește anul acesta 5 ani de activitate ca importator exclusiv al mărcilor New Holland şi Kverneland în România, două mărci istorice a căror tradiție în domeniu însumează nu mai puţin de 270 de ani.

 

Cu o rețea de 14 centre regionale, 255 de angajați şi un vârf al Cifrei de Afaceri de 90 Milioane Euro, AgroConcept s-a ridicat în scurt timp la nivelul angajamentului ambiţios din 2016. În urma a numeroase investiții şi datorită fermierilor care au ales să îi fie parteneri, AgroConcept este astăzi unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa utilajelor agricole din România.

 

2020 ne-a ridicat tuturor ştacheta şi ne-a determinat să ne depăşim multe limite. A fost un an greu nu doar datorită pandemiei care a bulversat comunitatea de afaceri şi a rescris interacţiunea umană, dar şi datorită secetei care a schimbat total planurile multor fermieri şi a pus pe hold întregi regiuni agricole. Am reuşit, şi prin încrederea partenerilor noştri fermieri, să traversăm acest an cu o echipă intactă şi cu rezultate care păreau imposibile în martie anul trecut. Ne concentrăm acum pe anul agricol 2021 şi ne pregătim, printre altele, de inaugurarea unui nou sediu, al 15-lea în numai 5 ani de la deschidere, într-o locaţie pe care o vom anunţa în curând. a declarat Jaydeep Singh, CEO al AgroConcept din martie 2020.

 

Jaydeep Singh este parte din echipa AgroConcept încă din primele zile de activitate şi a coordonat inițial dezvoltarea întregii rețele de centre regionale, pentru ca ulterior să supervizeze departamentele de Sales, Marketing și Aftersales.

 

Numirea sa ca CEO este un pas firesc şi deschide o nouă etapă pentru AgroConcept. Cea de consolidare, după ritmul alert de dezvoltare pe care compania şi l-a impus timp de 5 ani. În acest context, dezvoltarea reţelei de centre regionale a fost kilometrul zero al AgroConcept în momentul semnării acordului cu New Holland.

Cu intenţia clară de a aduce constant utilaje moderne şi inovatoare în sprijinul fermierilor români, pe lângă New Holland şi Kverneland, AgroConcept și-a lărgit constant portofoliul de produse şi prin semnarea a 27 de alte parteneriate cu companii reprezentative din industrie, printre care se numără marca italiană de irigații Casella, dar și producători precum Cochet, Olimac, Joskin, Moro Aratri, Oros și Nardi şi parteneri financiari ca Deutsche Leasing şi BNP Leasing.

 

„AgroConcept a semnat cu New Holland, Kverneland şi cu toate celelalte companii din portofoliu parteneriate de încredere, pe termen lung şi ne-am asumat responsabilitatea de a le reprezenta în România cu cele mai bune rezultate posibile, în ciuda pandemiei şi a contextului economic actual.

În 2019 am fost mândri să prezentăm echipa și realizările AgroConcept președintelui mărcii New Holland, Carlo Lambro, venit special pentru acest lucru la sediul nostru din Şindriliţa-Afumaţi, și am fost foarte bucuroși să avem validarea echipei CNHI că suntem pe cea mai bună cale la doar 3 ani, pe atunci, de la începerea activităţii. Continuăm să ne depăşim limitele, iar planurile noastre de dezvoltare sunt bazate pe Consistenţă, Adaptabilitate şi Muncă în Echipă” a mai declarat Jaydeep Singh, CEO AgroConcept.

 

Pentru a întâmpina activ campania de primavară şi în anticiparea celei de recoltare din mai-iulie, nu mai puţin de 10 oferte comerciale sunt în prezent active pe site-ul www.agroconcept.ro şi în centrele regionale din toată ţara, la dispoziţia reprezentanţilor de vânzări.

Info AgroConcept: 0800 500 700


New Holland Utilaje Agricole © 2016
Sus